Parteneriat : Corul Sf. Ioan Iacob Hozevitul și Parohia Borolea

Viața parohiei Martie 15, 2016

            Pornind de la o idee măreață, de a iniția copiii din satul Borolea în tainele rugăciunii, în regăsirea sau formarea bucuriei de a merge la biserică, de a-l afla pe Dumnezeu și de a-l duce fiecare în casele lor, părintele paroh Constantin Andrei a inițiat împreună cu Gabriel Corolea, un om al bisericii, al faptelor bune, al smereniei și al creștinismului trăit, un proiect de colaborare cu membrii corului Sf. Ioan Iacob Hozevitul Botoșani, părintele fiind membru și sprijinitor al acestui cor. 

           Și pentru a ajunge la posibilitatea creării unei legături strânse între minunații oameni din cor și copiii din Borolea, Părintele Constantin a organizat treptat evenimente în Sf. Lăcaș de Cult:  Paraclis închinat Icoanei Maicii Domnului Prodromița, colinde întru vestirea Nașterii Domnului și fapte de milostenie prin primirea lui Moș Craciun și rugăciune.

            Pentru început, a invitat membrii corului și copiii din sat să participe la Paraclisul Icoanei Maicii Domnului Prodromița, icoană ce patronează și veghează Biserica și oamenii din Borolea. Astfel, invitații veniți cu autocarul din Botoșani (atât membrii corului, cât și alți credincioși din Botoșani), împreună cu d.na preoteasă și copiii s-au rugat, în două seri, la Icoana Maicii Domnului, în total participând un număr de 150 persoane.

           La slujbă a participat un sobor de preoți (atât la prima rugăciune, cât și la cea de-a doua, organizată la aproximativ o lună distanță). Un alt eveniment a fost organizat la Biserica din Borolea de Sf. Nicolae, cand membrii corului, coordonați de Corolea Gabriel au făcut o surpriză plăcută credincioșilor din parohie, colindând în costume naționale și vestind nașterea Domnului cu inimă curată și plină de iubire. Borolenii au fost foarte bucuroși, seara debutând cu împodobirea bradului de Crăciun, activitate comună a părintelui cu familia sa și copiii din borolea și a colindătorilor. Totodată, sprijiniți fiind de cadrele didactice, ca niște gazde primitoare, aceștia au servit binevestitorii cu fructe și colăcei, fiind inițiați cu dragostea de a dărui în semn de mulțumire celor care le-au înfrumusețat sufletele.

            Bucuria imensă adusă copiilor și credincioșilor din biserică a determinat pe inimoșii din cor să mai organizeze un eveniment pentru a-i învăța dragostea și dăruirea către aproape. Chiar dacă au întâmpinat multe greutăți până au parcurs drumul către Borolea, Moș Crăciun și ajutoarele sale au ajuns în seara de 18 decembrie la copii oferindu-le daruri și participând la un paraclis oficiat de părintele paroh.

              Rugăciunea și fapta bună vor călăuzi și mai departe inițiativele dragilor coriști, a inimosului Gabriel Corolea și a  preotului Constantin Andrei alături de familia sa, pentru a reuși să sădească dragostea și înțelepciunea întru Dumnezeu în conștiințele în formare a copiilor boroleni. Doamne ajuta!