Monografie

Începuturile satului actual Borolea, numit în timp Borolea din Vale sau Borolea Nouă, datează din primele decenii ale secolului al XIX-lea, când în moşia urmaşilor vechilor răzeşi au apărut stăpâni, prin cum­pă­rări, noii veniţi aici din Bucovina ocupată de austrieci, Gh. Marcu este men­ţionat mai întâi ca vechil în moşia Jeverteni apoi stăpân în moşia Borolea. La 4 septembrie 1814 Constantin Corne şi Gh. Marcu aleg partea lui Ilie Manole din moşia Borolea de partea Tomiţească, stăpânită de V. Brăescu[1].

La 1820 pe moşia Borolea sunt menţionate Câşla lui Alecu sîn Hagi Arap şi Câşla căpitanului N. Grosu. Una din aceste câşle a devenit vatra noului sat Borolea.

La 18 martie 1832 Gh. Marcu cumpără 20 stânjeni din moşia Borolea de la Gafiţa, soţia răposatului preot Toader Cărlat şi fiii săi[2]. La 6 august 1836 Gh. Marcu, medelnicer, cumpără 110 stânjeni din moşia Borolea de la Lupu Buzne[3].

În 1838 satul Borolea din Deal, al medelnicerului Gh. Marcu[4] sugerează faptul că cea mai mare parte a moşiei acestui sat era în stă­pâ­ni­rea lui Gh. Marcu iar partea de sud-est a moşiei era în stăpânirea răze­şilor şi a Elenei Cornea[5] dar nu erau numai aceşti stăpâni căci apar men­ţio­nate şi familiile: Crăste, Cheşcu, Cazacliu, Brăescu, Nacul, Şendrea, Tomiţa, Timuş, Hulubei, Scorpan, Buzne, Grosu, Meica, Corne, Scarlat, Iorga, Borcilă, Brahă etc., Horinschi (supus austriac).

Până în 1846 cele două sate, Borolea din Deal şi Borolea din Vale, au ajuns aşezări distincte: Borolea din Deal cu 16 familii care plăteau bir şi Borolea din Vale cu 29 birnici[6].

Situat într-o zonă mai favorabilă, înconjurat de pădure la vest şi nord, satul Borolea din Vale a cunoscut o dezvoltare mai accentuată, în detrimentul satului Borolea din Deal, şi datorită faptului că stăpânii celei mai mari părţi a moşiei şi-au construit casele aici.

Urmaşii lui Gh. Marcu au stăpânit moşie la Borolea până la împroprietărirea din 1919-1922 iar descendenţi ai familiilor Grosu, Scarlat, Brahă, Borcilă, Cazacincu, Meica se mai întâlnesc şi în prezent. Astfel, caracterul predominant răzeşesc al satului vechi Borolea s-a păstrat până în primele decenii ale secolului XX.

Se pare că cel dintâi locaş de biserică din satul Borolea din Vale s-a construit în 1845 cu cheltuiala lui Gh. Marcu[7], cu pereţii din cărămidă, pe temelie de piatră, biserică ce a suportat mai multe reparaţii în timp şi la care au slujit preotul Conache Silveanu, paroh la Manoleasa, pr. Mihai Cojocaru, pr. Gh. Vâlcu, paroh la Hăneşti apoi la Parohia Borolea, pr. Simion Honciuc, pr. Mihai Rotaru şi pr. Ionuţ Miorcăneanu, de la Parohia Tudor Vladimirescu.

Şcoala din satul Borolea îşi are începuturile, cu siguranţă, în pridvorul bisericii şi datorită faptului că aici au venit multe familii din Bucovina, după 1800, ştiutoare de carte şi iubitoare de cunoaştere. În accepţiunea modernă, şcoala din satul Borolea îşi începe activitatea din 12 octombrie 1865, când în urma concursului organizat pe judeţ, este numit la şcoala din Borolea ca învăţător provizoriu Platon Ciucă[8], fiu de preot, care în noiembrie 1867 este chemat la Bucureşti împreună cu Visarion Vasiliu, pentru a proba că are cunoştinţe pentru şcoala pedagogică[9]. Această şcoală şi-a încetat activitatea în 1867 şi o va relua în 1881-1882. În jurul anului 1900 era învăţător la şcoala din Borolea cântăreţul bisericii, C. Mihăescu[10].

Local propriu pentru şcoală s-a construit în anul 1960, din chirpici, pe temelie de beton. Un alt local, cu pereţii din cărămidă, s-a construit în anul 1975 iar în anul 2005 se construieşte un nou local de şcoală, prin Banca Mondială, cu pereţii din panouri prefabricate din material sintetic, într-un amplasament nou, pentru a fi utilizat de elevii claselor V-VIII din satele Borolea şi Sarata-Basarab.